Stiri de ultima ora

ALERTĂ - Piteștiul a rămas fără primar! Cornel Ionică, DEMIS de Dragnea

ALERTĂ - Piteștiul a rămas fără primar! Cornel Ionică, DEMIS de Dragnea
Actualitate
Primarul Municipiului Pitești a fost demis, după ce a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).

"În temeiul art 26 din Legea 340/2004 republicată, s-a emis ordin prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, conform legii 176/2010, legii 340/2004, respectiv Raportului de evaluare al ANI, nr. 13908/G/II - 2016. Cu drept de plângere la Tribunalul Argeș în termen de 10 zile de la comunicare", a transmis Prefectura Argeș, potrivit  epitesti.ro .

Ordinul de încetare înainte de termen a mandatului de primar al Municipiului Pitești al lui Cornel Ionică a fost emis marți dimineață de prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea.

Ordinul a fost emis ca urmare a hotărârii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) prin care Ionică a fost declarat în conflict de interese administrativ, confirmând astfel concluzia ANI.

Cornel Ionică are 10 zile în care poate contesta ordinul în instanța de contencios administrativ, pentru a cere suspendarea și anularea acestuia. Edilul a lăsat să se înțeleagă că va ataca ordinul în justiție.

Articole similare :
comments powered by Disqus