Stiri - Editia din date de 12-01-2019

Arhiva stiri din data de:
12-01-2019 Stiri de ultima ora din

Alba: Punct de lucru temporar, cu ambulanţă SMURD, deschis lângă Domeniul schiabil Şureanu

Actualitate




Un punct de lucru temporar cu ambulanţă de prim ajutor SMURD funcţionează de sâmbătă în zona Domeniului schiabil Şureanu, în Munţii Sebeşului.



Decizia a fost luată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba pe baza analizei efectuate privind cazuistica existentă în ultima perioadă de timp, având în vedere distanţa foarte mare faţă de cea mai apropiată subunitate de intervenţie şi drumul de acces greu practicabil. Totodată, s-a ţinut cont de faptul că zona se află în plină expansiune din punct de vedere turistic, în condiţiile în care la Şureanu sunt nouă pârtii, în lungime totală de 11 kilometri, unele dintre acestea fiind situate la peste 2.000 de metri altitudine.



Printre obiectivele propuse şi asumate de conducerea ISU Alba în 2019 prioritare sunt reducerea timpului de răspuns la apelurile de urgenţă şi eficientizarea acţiunilor de intervenţie, după cum au transmis sâmbătă reprezentanţii instituţiei. Pentru realizarea acestor deziderate, în funcţie de analiza efectuată la nivelul factorilor de decizie, se intenţionează înfiinţarea unor noi puncte de lucru la nivelul judeţului, cu autospeciale de intervenţie şi/ sau cu ambulanţe de prim ajutor calificat SMURD.



Primul demers în acest sens a fost realizat prin înfiinţarea, începând din 12 ianuarie, a unui punct de lucru temporar cu ambulanţă de prim ajutor SMURD în zona Domeniului schiabil Şureanu.



La nivelul judeţului Alba, numărul echipajelor SMURD operaţionale a ajuns la 8, din care 7 de prim ajutor calificat şi unul de terapie intensivă mobilă.



Accesul spre domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din ţară, Şureanu, se face pe DN 67C Transalpina, iar de la Lacul Oaşa pe un drum forestier, în lungime de 18 kilometri.



La acest sfârşit de săptămână sunt funcţionale toate cele nouă pârtii ale domeniului schiabil.



Potrivit monitorului de schi Rareş Tileagă, stratul de omăt bătătorit depăşeşte, pe pârtii, o jumătate de metru, iar în off-piste măsoară peste 120 de centimetri.



Amatorii de schi au la dispoziţie în Alba şi cele două pârtii de la Arieşeni, în apropiere de limita cu judeţul Bihor, la 1.400 de metri altitudine. Cele două pârtii în lungime totală de doi kilometri dispun de zăpadă arhisuficientă, stratul bătătorit măsurând în jur de 50 - 60 de centimetri. AGERPRES/(AS - autor: Marinela Brumar, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)








Articole similare :
12
ian.
alba un tanar cu suspiciune de fractura de membru inferior prima interventie a echipajului smurd dislocat la sureanu
Actualitate
Prima intervenţie a echipajului SMURD dislocat temporar, pe perioada iernii, la Domeniul schiabil Şureanu a avut loc chiar sâmbătă, în prima zi de funcţionare a Punctului de lucru...

14
feb.
alba zapada suficienta pentru schi pe partiile de la sureanu si arieseni
Actualitate
Ninsorile căzute în ultimele zile au îmbunătăţit starea pârtiilor Domeniului Şureanu, unul din cele mai vaste din ţară, situat la 2.000 de metri altitudine în Munţii Sebeşului, stratul de zăpadă...

14
feb.
ninsorile din ultimile zile invita turistii pe partii
Actualitate
Ninsorile căzute în ultimele zile au îmbunătăţit starea pârtiilor Domeniului Şureanu, unul din cele mai vaste din ţară, situat la 2.000 de metri altitudine în Munţii Sebeşului, stratul de zăpadă...

04
ian.
conditii excelente de schi cu zapada abundenta la sureanu si arieseni
Actualitate
Condiţii excelente de schi, cu zăpadă abundentă, la Şureanu şi Arieşeni Condiţiile de schi sunt excelente la acest sfârşit de săptămână, cu zăpadă abundentă, atât în Munţii Sebeşului, la Şureanu,...

04
ian.
alba conditii excelente de schi cu zapada abundenta la sureanu si arieseni
Actualitate
Condiţiile de schi sunt excelente la acest sfârşit de săptămână, cu zăpadă abundentă, atât în Munţii Sebeşului, la Şureanu, cât şi în Apuseni, la Arieşeni, schiorii având la...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari pentru impozitare Wagner Invest Evaluari pentru impozitare Wagner Invest
Evaluari pentru impozitare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : Actualitate:
Artilcole stiri grupate pe subiecte