Stiri de ultima ora

„Accident teribil” în Olanda. Cinci surferi au murit din cauza unui strat enorm de spumă pe mare

„Accident teribil” în Olanda. Cinci surferi au murit din cauza unui strat enorm de spumă pe mare
Actualitate
Stratul de spumă de înălţimea unei persoane, vântul puternic şi valurile înalte au transformat operaţiunea de recuperare a cadavrelor într-una foarte complicată, potrivit CNN .

Poliţişti, pompieri, angajaţi ai serviciului de urgenţă au participat timp de câteva zile, la căutarea surferilor, operaţiune pentru care a fost folosit inclusiv un elicopter.

Patru dintre sportivii care şi-au pierdut viaţa au fost găsiţi, în timp ce al cincilea încă este căutat.

Investigatorii încearcă să afle acum ce a cauzat spuma şi ce rol a avut în tragedie.

Johan Remkes, primarul oraşului Haga, a descris evenimentul ca un „accident teribil”, în care „au fost implicaţi tineri, sportivi care ştiau marea foarte bine”.

Primarul, care a asistat la incident, a adăugat: „Cum este posibil ca nişte surferi atât de experimentaţi să fie luaţi atât de mult prin surprindere într-o zonă pe care o cunoşteau atât de bine? Şi încă ceva: cum este posibil ca o dramă să se desfăşoare într-o intrate a portului, în timp ce la cealaltă intrare a portului, la nici măcar la 100 de metri distanţă, oamenii încă erau la surf, până noaptea târziu?”

Foto: Profimedia
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus