Stiri de ultima ora

A murit Russi Taylor, vocea lui Minnie Mouse

A murit Russi Taylor, vocea lui Minnie Mouse
Actualitate
Russi Taylor, cea care a fost vocea lui Minnie Mouse in ultimele trei decenii, a murit in California la 75 de ani, a informat duminica compania Walt Disney intr-un comunicat citat de EFE."Minnie Mouse si-a pierdut vocea prin moartea lui Russi Taylor", a declarat intr-un comunicat presedintele si directorul executiv al companiei, Bob Iger, ca omagiu adus actritei care in ultimii 40 de ani si-a imprumutat vocea unei multimi de personaje, dar care era in principal cunoscuta ca partenera lui Mickey Mouse."Timp de peste 30 de ani, Minnie si Russi au lucrat impreuna pentru a distra milioane de persoane din intreaga lume, intr-o asociere care a facut din Minne o figura emblematica de talie mondiala indragita de toti si o legenda a companiei Disney", a precizat Iger.

Nascuta in Massachusetts, in 1944, legatura lui Taylor cu compania Disney i-a marcat intreaga viata, cum ea insasi a povestit intr-o anecdota."Cand eram mica, am fost cu mama si cu fratele meu in Disneyland. Ne-am asezat pe o banca sa mancam floricele de porumb si l-am vazut alaturi pe Walt (Disney) . Ne-am prezentat si am impartit floricele de porumb. M-a intrebat ce vreau sa fac cand voi fi mare iar eu i-am raspuns: Vreau sa lucrez pentru dumneavoastra . El mi-a raspuns Ok ...si asta am facut pana acum", a povestit actrita.

In 1986, a devenit vocea lui Minnie intr-o competitie dura alaturi de alte 200 de aspirante.Russi Taylor a fost vocea lui Minnie in filme ca Who Framed Roger Rabbit , Runaway Brain , Get a Horse y Mickey, Donald, Goofy: Three Musketeers si in serialele de televiziune precum Mickey Mouse Works , House of Mouse , Mickey Mouse Clubhouse , sau Mickey and de Roadster Racers .
www.ziare.com

Articole similare :
comments powered by Disqus