Editia de azi luni ,28 iulie 2014
Stiri de ultima ora din

Mărire de salariu de 1 leu, la Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca

Mărire de salariu de 1 leu, la Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca
Actualitate
Un leu în plus la leafă, atât au primit mulţi angajaţi din spitale, când statul a majorat salariul minim pe economie, de la 800 la 850 de lei. Oamenii povestesc indignaţi că au fost chemaţi la personal să semneze noile contracte şi au sperat că o vor duce mai bine. Au îngheţat de revoltă, când au aflat ce înseamnă, de fapt, mărirea. Aceeaşi muncă grea, pe aceeaşi bani puţini.

„De la 849 eu am ajuns la 850 şi, când am văzut salariul, normal că nu m-am bucurat la diferenţa de un leu. Mie mi se pare deja că este o batjocură”, spune Ana Suciu.

Femeia lucrează ca îngrijitoare în baza de tratament ade peste 6 ani.

La începutul anului, a fost anunţată că i se majorează salariul. Avea 849 de lei. A aflat că va primi 850. De fapt, femeia câştigă la fel ca înainte: 599 de lei pe lună, salariu net. Bani cu care nici ea, nici alţi angajaţi care fac parte din personalul auxiliar al spitalului spun că nu pot trăi.

„Majoratea a fost nesemnificativă la salariul brut ceea ce înseamă la unele 1 leu, 10 lei, maxim a fost de 50 de lei, la colegii care au cea mai mică vechime, sub un an vechime în muncă”, spune Ilisie Dascăl, preşedinte Sindicatului Spitalului Clinic de Recuperare Cluj.

„Această categorie de personal economico-gospodăresc în care intră şi muncitorii, suntem foarte nemulţumiţi, pentru că facem parte tot dintr-o instituţie bugetară”, afirmă Adriana Bob, referent tehnic-administrativ la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj

Tot un leu în plus la salariul minim pe economie au primit şi alţi 4 angajaţi ai spitalului. Mai norocoşi au fost alţi 10 colegi, care au primit până la 10 lei în plus la leafă.
Va recomandam sa cititi si :
28
iun.
Local:Arges
Pe 1 iulie intră în vigoare actul normativ care prevede că salariul minim pe economie se majorează de la 850 de lei la 900 de lei pe lună. Patronii care...

12
nov.
Actualitate
Guvernul va încasa la buget anul viitor 344 de milioane de lei din creşterea salariului minim pe economie. Potrivit unui document obţinut de Mediafax, încasările statului vor rezulta din modificarea...

30
iun.
Economic
Salariul minim pe economie va creşte cu 50 de lei de la 1 iulie, de la 850 de lei la 900 de lei. Va fi a patra majorare din ultimii...

30
iun.
Economic
Peste 677.000 de angajaţi din sectorul privat plătiţi cu salariul minim pe economie au, începând de astăzi, un salariu brut mai mare cu 50 de lei, aceasta fiind cea de a...

11
nov.
Economic
Potrivit documentului, 274.000 de bugetari vor beneficia de un plus la salariu ca urmare a majorarii salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata la 850 de lei,...


comments powered by Disqus
Foto:







Urmareste DiaCaf.com pe ▼
Ultimele stiri : Actualitate: